.g.l.e.t.

-ceau

-salut, ce faci?
-da nimic, ma plictiseam in casa si m'am hotarat sa ma scot la o cafea! (zambeste)
-vrei companie?
-oferi?
-doar daca oferi tu cafeaua! (zambeste si ea)
-hai stai jos... cum esti?
-la fel, poate putin mai satula de cotidian.
-de ce?
-pai aceleasi chestii, la lucru e naspa, vreau sa demisionez ca nu mai am timp de mine, de prieteni, de nimic... am impresia ca ma indrept spre ceva ce nu'mi place.
-pai si atunci de ce nu iei masuri?
-pentru ca ma tine ceva in loc... nu stiu ce.
-nu ai nici cea mai vaga idee?
-as avea, dar nu vreau sa ii dau glas... poate pune stapanire pe mine si voi fi si mai incurcata apoi.
-pai altfel ramai prinsa in... cum i'ai zis tu... "cotidian".
-da, stiu. nu e neaparat rau... dar nu sunt multumita. am atatea planuri si vise, dar nu stiu de ce nu ma apuc de ele. k doar nu e greu. trebuie doar sa ma aplic.
-pai fa'o! (rade)
-mda.
-nah nu face bot... nu te critic.
-stiu, doar ca nu imi place sa mi se spuna ce sa fac.
-pai atunci ne'am hotarat... nu'ti mai zic nimic.
-mersi. (zambeste... parca)
-ai ceva pe cap, asa'i?
-in afara de par?
-da, evident.
-da, dar sunt problemele mele, nu are rost sa ti le pun tie in carca.
-te ajut daca vrei.
-ma descurc, mersi. (ii suna telefonul, se ridica de la masa, iese pana afara sa vorbeasca)
.............
-trebuie sa plec.
-deja? nici nu ti'ai terminat cafeaua.
-da... vorbim. pa!
-mda. ceau! (se uita la ea cum pleaca, cum a facut'o de atatea ori)

asta e un prototip. sa'i zicem scenariu. uneori conversatia difera, actorii raman la fel, aceiasi si, invariabil, circumstante atenuante nu exista niciodata. la sfarsitul zilei nimeni nu se simte mai bine. in cel mai bun caz... la fel.

partea frumoasa e ca puteam sa fac scenariul asta cum vroiam eu, sa'mi las mintea sa zboare spre culmi nemaiintalnite si sa transform totul intr'o discutie plina de haz, sarcasm si replici taioase. dar atunci ar fi fost cea mai mare minciuna spusa vreodata.

ramanem la fel "de" ca de obicei