Mai Stii

4:AM Forever

Shoot for the stars

si totusi mai exista speranta

pentru ca, contrar oricarei idei generale, orice om poate fi salvat. de cei din jur, de societatea care l'a format, de pasiunea pentru lucruri (persoane) gresite si nu in ultimul rand, daca e cazul, de propriul eu. asa e cu criminalii in serie care dupa o vreme pot redeveni cetateni de seama ai societatii. sau macar acceptati inapoi. pentru ca ar fi chiar culmea daca mobilul degradarii individului nu ar fi si motivul restaurarii lui. ce inseamna asta? in termeni foarte simpli, inseamna ca nici iertarea nici uitarea nu sunt virtuti. acordarea unei sanse e. pentru ca trebuie un om mare (n.r. nu fizic) sa poata trece cu vederea trecutele fapte rele savarsite de un oarecare si sa ii re'acorde incredere neconditionata. pentru ca pentru ca orice schimbare sa aiba loc, e nevoie de incredere. in primul rand oferita si primita ca atare, ulterior intarita si sustinuta. dar e greu. chiar daca, pentru cei mai luminati dintre (indraznesc sa spun) noi un ignorant ramane un ignorant, deci pe cel mai jos nivel, noi putem oricand sa cadem si mai jos in ochii lui. nu e bine sa te urci pe un cal prea inalt si sa ii injosesti pe cei care, poate, chiar daca stiu calari, nu au avut niciodata ocazia sa posede unul. unei palme i se raspunde cu o palma si tot asa. un cerc vicios care se tot ingroasa si tot asa. pana cand stratificarea social'culturala devine atat de pronuntata incat nu mai se poate gasi cale de conciliere.

adica...

o persoana culta, eleganta, sofisticata si unsa cu toate alifiile devine automat o persoana ignoranta daca nu il ajuta pe unul, asa'zis ignorant, sa'si depaseasca conditia. pentru ca unii au nevoie de ajutor. un imbold oricat de mic in directia corecta.

valabil in general, la orice...

in alta ordine de idei... tocmai am terminat a patra (si ultima) carte dintr'o serie anume scrisa de un autor oarecare.. interesant, dar celor mai culti dintre voi carora le voi spune care'i cartea (adica numele), sigur ma vor privi din turnul lor de fildes... asa ca va las pe voi sa intrebati... pregatiti'va sa fiti dezamagiti...

si nu mai asteptati in van... pur si simplu recomandati descoperirea voastra literara si celorlalti. isi vor da ei singuri cu parerea dupa...

o fapta buna... inca un bilet pentru rai...

astept... pentru ca urmeaza ceva...

1 comment:

Andrita said...

Cred ca ar fi mai usor sa vorbiti la telefon sau pe messenger. Cusut cu ata alba, dar cred ca stii si tu. :) Love